Dedicam acest articol intelegerii plansului la copii si abordam subiectul atat din perspectiva parintilor – atitudinea pe care o au fata de plansul micutilor si din perspectiva copiilor – de ce au atat de multa nevoie sa planga.
Poate ca primul instinct – cel de parinte – este sa vii in sprijinul copilului care plange, sa il iei in brate.
Dar, ca adulti, ne indepartam de multe ori de instincte si percepem comportamentele prin diferite straturi si filtre pe care le-am invatat fie din modul in care s-au purtat parintii nostri cu noi, fie din cultura societatii in care traim (ce este acceptabil sau nu) etc. Din acest motiv, o sa vorbim mai intai despre atitudinea parintilor fata de plansul copiilor.
O precizare importanta trebuie sa facem: vorbim incontinuare despre plansul constructiv, de eliberare, nu despre crizele violente, distructive, in care copilul loveste alte persoane sau distruge obiecte. Vom vorbi separat despre acest comportament.

De ce plansul este derutant pentru parinti?

Sunt multe „straturi” care duc la concluzia ca plansul este „rau” si trebuie oprit.
Poate ca in copilaria lor, parintii de astazi au fost descurajati sa planga. Cel mai probabil li s-a interzis sub motivul ca daca plangi esti „un copil rau” sau, preponderent in cazul baietilor, un caracter slab.
Pe de alta parte, unii oameni considera copiii care plang „rasfatati” si cred ca folosesc acest comportament pentru santaj.
In alte cazuri, plansul este vazut ca un comportament imatur, pe care copilul trebuie sa inveteze sa il gestioneze. Ori poate ca echivalam plansul cu o stare de rau.
Cercetarile arata insa reversul medaliei. Plansul este o forma de eliberare a stresului si tensiunii, un mod constructiv de exprimare a sentimentelor, cu valoare terapeutica. Acceptarea si intelegerea plansului ca mod de exprimare si eliberare sunt benefice pentru buna dezvoltare a copilului, la orice varsta.

De ce au nevoie copiii sa planga?

Pentru copii, plansul este un mod de comunicare, chiar si dupa ce au invatat sa vorbeasca.
Poate fi frustrant pentru parinti ca un copil care vorbeste sa se exprime prin lacrimi. Nu va mai plange cand ii este foame sau frig. Dar va plange pentru a se elibera de frustrari, stres, dezamagiri. Este destul de dificil pentru un copil de 5-6 ani sa spuna „Sunt dezamagit ca prietenul meu de la gradinita m-a lasat singur si a mers sa se joace cu alti copii”, de exemplu. In schimb, descarcarea lui emotionala vine prin plans. Poate ca parintele nu intelege care este motivul, dar sustinerea si acceptarea cu blandete a episodului de plans vor ajuta copilul sa se elibereze de stresul trait.

Copiii plang imediat dupa ce au trait un episod care i-a ranit.

Sursele de stres si anxietate in viata unui copil sunt multiple: spitalizare, boala, ranire, certuri intre parinti, divort etc. Le-am numit aici pe cele majore, insa nu sunt deloc de ignorat nici celelalte: lipsa de rabdare a adultilor, obligatia de a manca tot sau ceva anume, de a se imbraca intr-un anumit fel, neintelegeri cu colegii de la gradinita sau de la scoala. Cu cat are parte de mai mult stres, cu atat nevoia de a plange va fi mai mare.

Varianta „bulgarelui de zapada”.

Copilul nu plange imediat ce a avut o nemultumire. Ci mai multe nemultumiri se acumuleaza (bulgarele de zapada se rostogoleste si creste), iar cand paharul se umple, copilul izbucneste in plans. Doar ca pretextul pe care il gaseste sa izbucneasca in plans este unul de neinteles pentru adulti.

De exemplu, copilul poate acumula mai multe frustrari pe parcursul zilei: alt copil i-a smuls jucaria la gradinita, parintele grabit nu i-a cumparat gustarea dorita, nu l-a dus la locul de joaca. Nu va plange dupa fiecare dintre aceste nemultumiri, insa ajuns seara acasa, paharul este plin. Si… va izbucni in lacrimi dintr-un motiv aparent stupid. Poate pentru ca nu ii place paharul din care bea apa sau cum este aranjata mancarea in farfurie.
Aceste episoade pot fi exasperante pentru parinti si greu tolerabile. Mai ales daca sunt interpretate ca un comportament de rasfat si manipulare. Dar ele pot fi privite din alt punct de vedere. Pretextul gasit pentru a incepe sa planga este doar supapa prin care copilul isi descarca frustrarile pe care le-a acumulat. Are nevoie de acest pretext sa se elibereze.

Ce pot face parintii in sprijinul micutilor?

Episoadele de plans au nevoie de o reactie adecvata din partea parintilor. Iar aceasta nu este de a opri episodul sau de a distrage atentia copilului, ca sa nu mai planga. Pentru ca nu vrem sa crestem copii inhibati sau care au dificultati de exprimare a sentimentelor.

Parintii pot mentine la minim nivelul de stres din viata micutilor. Acest lucru implica atentie maxima (timp petrecut impreuna cu ei in activitati frumoase, imbratisari, dezmierdari), reducerea frustrarilor si dezamagirilor.

Daca episodul de plans apare, sunt importante reactia si limbajul folosit de parinti. O reactie de dezaprobare, insotita de replici precum „Numai bebelusii plang, tu esti baiat / fetita mare” sau incercarea de a distrage atentia – „Nu mai plange, hai sa iti dau o ciocolatica” ar intrerupe procesul de eliberare a copilului.
O reactie mai potrivita este cea de empatie si intelegere: „Vad ca esti suparat/a. Vrei sa imi spui ce s-a intamplat?”

Plansul – mecanism de reglare emotionala

Este important sa nu pedepsim copiii pentru ca plang, sa nu ii facem sa intelegeaga ca a plange este un lucru rau. Vrem sa crestem copii fara blocaje emotionale, copii capabili sa isi exprime sentimentele. Sa retinem, mai ales pentru momentele in care episoadele de plans par interminabile, ca acesta este mecanismul prin care copiii reusesc sa treaca peste frustrare, dezamagire, anxietate.